George Ogăraru (foto) nu are viață ușoară la Ajax cu noul antrenor Marco van Basten. Fundașul român a fost menținut în lotul de 24 de „lăncieri” pentru noul sezon, lot pe care nu l-au prins însă Luque, Kenneth Perez, Delorge și Colin, ultimul fiind concurentul pe post al românului. Totuși, după ce Van Basten a precizat că pentru unii dintre jucători va fi mai dificil să se impună în primul unsprezece, Ogăraru numărându-se printre cei vizați, au apărut zvonuri legate de o serie de transferuri de pe „Amsterdam ArenA”. Astfel, Ogăraru ar putea fi direcționat spre Twente, dar asta numai dacă se va realiza transferul în sens invers al lui Rob Wielaert la Ajax, alte variante ale „lăncierilor” fiind cedările lui Colin sau Perez. Twente este antrenată de Steve McClaren, fostul selecționer al Angliei
3 trofee a câștigat fundașul român cu Ajax: o Cupă și două Supercupe ale Olandei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER